Hăituiți cu arbitrii!** Craiova are cu 11 punte mai puțin din cauza erorilor!

Redactor:
Adrian Iosub
Hăituiți cu arbitrii!** Craiova are cu 11 punte mai puțin din cauza erorilor!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Războiul lui Mititelu cu FRF s-a răsfrânt asupra
echipei, care a pierdut 11 puncte în acest sezon din cauza erorilor
de arbitraj!

După ani de lamentări și de scandal, Adrian Mititelu a
ajuns acum în situația de a nu mai fi ascultat de nimeni, chiar
dacă Universitatea Craiova e furată aproape meci de meci. În acest
moment, „Știința” a devenit oaia neagră a Ligii I, iar principalul
vinovat de situație este șeful oltenilor, care a avut „grijă” să se
pună rău cu toată lumea.

Avalanșa erorilor a început în prima etapă a
returului, cu Dinamo. Augustus Constantin nu a văzut un fault în
careu comis de Moți asupra lui Florin Costea. Decizia corectă ar fi
fost penalty și eliminare pentru fundașul dinamovist. Pedepsit
inițial până la finalul sezonului, Constantin a fost reactivat
miraculos de repede, după doar cinci etape de pauză. În weekend,
acesta va conduce Bistrița – Ceahlăul. Erorile împotriva Craiovei
au continuat la Bistrița, acolo unde Gloria a primit, la scorul de
1-0 pentru olteni, un penalty văzut numai de Teodor
Crăciunescu.

Lovitura
„Brichetei”

Cea mai revoltătoare decizie în defavoarea Universității a venit
însă la jocul cu Poli Iași. În minutul 41, la scorul de 0-0, Florin
Costea a fost faultat în careu de Brăneț. În loc să dea penalty
pentru olteni și să-l elimine pe portar, Alexandru Deaconu a
considerat că Florin Costea a căzut fără să fie atins. Contactul,
care în concepția lui Deaconu nu s-a produs niciodată, l-a scos din
circuit pe Costea pentru tot restul anului.
Victimizarea Universității este explicată chiar de patronul Adrian
Mititelu, care se consideră o țintă pentru FRF și CCA: „Eu sunt
răul fotbalului românesc. Nu mă supun, nu m-am aliniat tendinței
impuse la Casa Fotbalului. De aceea vor să ne retrogradeze”.

Au
dispărut 11 puncte

Greșelile din retur, din cauza cărora Universitatea a pierdut cel
puțin două puncte, se adaugă unui lung șir de alte probleme de
arbitraj cu care oltenii s-au confruntat în prima parte a
sezonului.
Craiova a pierdut nu mai puțin de 11 puncte pe mâna arbitrilor. E
vorba de decizii eronate în cinci partide de campionat, dar și
sfertul de finală din Cupă cu CFR. Cu 11 puncte în plus, pierdute
pe mâna arbitrilor, Știința ar fi fost în prima aparte a
clasamentului, la distanță mare de locurile retrogradabile.

35 de
puncte
ar fi avut acum Craiova fără
intervenția arbitrilor, punctaj care ar fi urcat-o pe locul 8 în
Liga I

„Nu-mi amintesc ca Universitatea să fi fost vreodată
avantajată de arbitri”

Ilie Balaci

„Anul trecut au încercat să ne facă la licență, în
sezonul ăsta încearcă în acest fel, cu
arbitrii”

Adrian Mititelu, finanțator U Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din țară
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Testamentul Monicăi Tatoiu. Ce se întâmplă după moartea femeii de afaceri
Testamentul Monicăi Tatoiu. Ce se întâmplă după moartea femeii de afaceri
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×